Academia Primarilor organizează două sesiuni de formare a câte 152 de ore fiecare. Locuri disponibile: 50 (25 locuri/sesiune)
Academia Primarilor își propune să devină un centru de excelență academică și practică în construirea capacității umane și administrative pentru o bună guvernare inteligentă. Prin urmare, aceasta se angajează să creeze o comunitate care să valorifice integritatea, să favorizeze toleranța și să promoveze diversitatea. Având în vedere acest lucru, selecția solicitanților se va face pe baza scrisorii de motivare, precum și a cunoștințelor, abilităților și calificării personale în cadrul unui interviu. Interviul va avea la bază grila de evaluare afișată pe site. Nu se tolerează nicio discriminare bazată pe rasă, religie, sex, identitate de gen, statut marital sau parental, situație economică, handicap sau ideologie.
Participanții vor fi selectați având în vedere criteriul de a fi pentru prima dată în această funcție.
Alocarea locurilor disponibile va fi realizată exclusiv conform ponderii mandatelor locale câștigate de fiecare partid în parte.
Programul se desfășoară de-a lungul a 4 săptămâni și cuprinde un total de 4 cursuri, concentrate pe tematicile administrație locală, guvernare locală, servicii publice și comunități creativ inteligente.
Fiecare curs are o durată de o săptămână și este alcătuit din 5 module și o sesiune de evaluare individuală, după cum urmează:
Fiecare modul tematic are următoarea structură:
a. curs: prezentare 75 minute
b. seminar: dezbatere 75 minute
c. studii de caz: 90 minute
d. sesiunea de evaluare: 15 minute/participant
Perioada de înscriere cuprinde preselecția și nominalizările și are loc între 19 - 31 octombrie 2020.
Copii după actele de studii (ultimele studii absolvite
Copie după certificatul de căsătorie în cazul schimbării numelui
Copie după Cartea (buletinul) de identitate
Calendar:
Perioada de înscriere cuprinde preselecția și nominalizările și are loc între 19 - 31 octombrie 2020.
Sesiunea se va desfășura în intervalul 2-29 noiembrie 2020.
Cursurile se vor realiza exclusiv online, prin platforma Microsoft Teams. Platforma permite monitorizarea prezenței la curs. Conturile create sunt nominale și sunt dedicate fiecărui cursant.
Programul de desfășurare a cursului este de luni până vineri, de la orele 16.00 - 20.00, iar sesiunea de evaluare are loc sâmbăta, în intervalul 09.00- 15.00.
Academia Primarilor
Lideri care transformă comunități
Rețeaua Smart City România gestionată de ARSC
Află tot ce te interesează despre industria cu cea mai mare creștere din România